Noaptea Albă a Teatrului în Comunism, eveniment inedit în clădirea-simbol a Timișoarei
Palatul Culturii din Timişoara găzduieşte astăzi Noaptea Albă a Teatrului în comunism. Cei interesaţi vor avea şansa de privi spre perioada în care de pe scena celor trei teatre care fiinţează aici, român, german şi maghiar, se rosteau adevăruri pe care românii nu le puteau rosti, dar le cunoşteau şi le răsplăteau cu aplauze furtunoase.
Articol de Radio Timișoara, 28 noiembrie 2018, 12:10
Punctul de întâlnire va fi, la ora 19:00, clădirea Palatului Culturii care va conecta mai multe spaţii din clădirea – simbol a oraşului, incluzând şi o expoziţie atipică de afişe din era comunistă, o privire în spatele cortinei teatrului timişorean din deceniile ’60 – ’70.
Noaptea albă a teatrului în comunism este primul eveniment public al proiectului intitulat Teatrul ca rezistenţă, care urmează să se desfăşoare până în anul 2021. Organizatorii îşi propun să cerceteze arhivele teatrelor din Timişoara, precum şi colecţii private, pentru a analiza viaţa cotidiană a timişorenilor în timpul regimului comunist (1960-1990), dar şi după Revoluţia din 1989 (1990-2019) din perspectiva relaţiei lor cu teatrul.
La final va rezulta o expoziţie multimedia şi un film documentar, iar pe parcurs, şi o serie de mijloace populare de comunicare a rezultatelor cercetării, precum evenimente publice, o mică revistă, video instalaţii în spaţii publice.