Manifestări dedicate Revoluţiei Române din Decembrie 1989 la Timișoara / PROGRAM
Primăria Municipiului Timişoara şi asociaţiile de revoluţionari au pregătit un program special dedicat marcării a 29 de ani de la Revoluţia Română.
Articol de Dana Florea, 13 decembrie 2018, 13:54 / actualizat: 27 decembrie 2018, 11:23
Programul debutează vineri, 14 decembrie, de la ora 17.00, cu o expoziție şi o lansare de carte la Capitol, urmată în 15 decembrie, de la ora 18.00, de „Marşul Libertăţii” pe traseul Piaţa Maria- Piaţa Victoriei.
Şedința festivă a Consiliului Local va fi duminică, 16 decembrie, de la ora 11.00, urmată de o serie de activități culturale în incinta Teatrului Naţional. Tot în 16 decembrie, de la ora 20.00, în Piaţa Victoriei se vor aprinde candele, iar de la ora 23.45 va fi oficiată la Biserica Martirilor o liturghie.
Luni, 17 decembrie, este zi de doliu în Timişoara, zi în care se vor oficia slujbe de pomenire şi depuneri de coroane la Catedrala Mitropolitană(ora 10), Biserica Martirilor(ora 12.00)şi Cimitirul Eroilor(ora 14.00), iar de la ora 18.00 pe treptele Catedralei va avea loc un moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor – martiri. În 18 decembrie, pe treptele Catedralei se vor aprinde candele (ora 18). În 20 decembrie, la ora 12.00, se va declanşa sirena timp de 3 minute pentru a marca dobândirea de către Timişoara a statutului de prim oraş liber de comunism.
De la ora 20.00, pe scena din Piaţa Victoriei se va desfăşura Rock for Revolution, cu participarea Pro Musica, Melting Dice, Implant pentru Refuz, Sanctuar.
În 22 decembrie, la Casa Armatei se va desfăşura Adunarea Festivă pentru aniversarea a 29 de ani a Revoluţiei şi 28 de ani a FNRD 89. De asemenea, vor avea loc numeroase expoziții şi lansări de carte, concursuri pe teme de istorie şi de artă plastică.
În 19-20 decembrie delegații asociaţiilor “Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989” şi ‘’17 decembrie a Răniților şi Familiilor Îndoliate în Revoluţia din 1989’’se vor deplasa la Bucureşti, Popeşti Leordeni şi Slatina pe urmele cenuşii eroilor martiri dispăruţi, urmând să depună coroane şi să oficieze un parastas.
Asociaţiile de revoluţionari care au participat la realizarea acestui program sunt Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989, ALTAR 1989, Asociaţia “17 decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate în Revoluţia din 1989”, Asociaţia “Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989”, Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989, Asociaţia “Victoria” a Luptătorilor în Revoluţie din Timişoara, Asociaţia ”Revoluţia 1989 Timişoara”, Asociaţia Pentru Recunoaşterea Meritului Revoluţionarilor, Asociaţia Revoluţionară ”Frăţie, Egalitate, Colaborare, Cooperare”, Asociaţia “16 decembrie 1989”, Asociaţia Luptătorilor din Revoluţia Anticomunistă 16 – 22 decembrie 89.
Programul manifestărilor
Vineri, 14 decembrie
ora 17.00, Filarmonica Banatul – Vernisajul expoziţiei “Cubul – Lumina Îngerilor “, Prezentare de carte ”Întalnire cu Îngerul”, Mihai Teodor Olteanu în dialog cu Vasile Bogdan, Concurs ’’Cele mai ilustrative opere plastice ale Revoluţiei Române’’ ( 14 – 29 decembrie 2018) – organizator: Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989
Sâmbătă, 15 decembrie
ora 18.00 – 19.00 – Piaţa Maria –Piaţa Victoriei – Remember 89 – Momente, locuri, oameni, fapte – 29 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din decembrie 1989, Marşul Libertăţii (ALTAR)
Sala Olimpia – Supercupa ,,Memorialul Revoluţiei ’’ (Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989)
Duminică, 16 decembrie
ora 11.00 – Primăria Timșoara – Şedinţă Festivă a Consiliului Local dedicată comemorării eroilor martiri din Timişoara (BOE)
ora 13.00 – Teatrul Național Timișoara, Sala cu Oglinzi – Expoziţie artă plastică : Revoluţie-Libertate, Film documentar “Căderea Cortinei Roşii din Europa de Est”, Premierea elevilor participanţi la concursul pe teme de istorie ”Remember 89”, Lansare de carte “Timişoara 89- Remember”, autor Adrian Kali (ALTAR)
ora 17.30 – Teatrul Național Timișoara – Spectacol aniversar dedicat Revoluţiei Române din decembrie 1989 (ALTAR)
ora 20.00 – Piaţa Victoriei – Aprinderea “Candelelor Nemuririi “ (ALTAR)
ora 23.45 – Biserica Martirilor – Liturghie (Asociaţia “17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”)
Sala Olimpia – Supercupa ,,Memorialul Revoluţiei ’’ (Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989)
Luni, 17 decembrie
ora 7.30 – 9.30 – Calea Şagului – sediu -Asociaţia “17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989 ” – Primirea invitaților din țară
ora 10.00 – Catedrala Mitropolitană – Slujba de pomenire la Catedrală – depunere de coroane (Asociaţia “17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”)
ora 12.00 – Biserica Martirilor – Slujba de pomenire la Biserica Martirilor-depunere de coroane (Asociaţia “17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”)
ora 14.00 – Cimitirul Eroilor – Slujba de pomenire la Cimitirul Eroilor (Calea Lipovei ) – depunere de coroane, Parastas (Asociaţia “17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”)
ora 18.00 – Catedrala Mitropolitană – Moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor – martir ai Revoluţiei, pe treptele Catedralei ((Asociaţia “17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”)
Marți, 18 decembrie
ora 18.00 – Catedrala Mitropolitană – Depunere candele – (Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989)
Miercuri, 19 decembrie
ora 19.00 – Timişoara- Popeşti-Leordeni – Deplasare de la Timişoara la Popeşti-Leordeni, în memoria Eroilor- martir incineraţi (Asociaţia “17 Decembrie a Răniţilor şi Familiilor Îndoliate din Revoluţia 1989”)
Timişoara- Bucureşti – Pelerinaj la Bucureşti: Pe urmele cenuşii Eroilor- Martir dispăruţi în revoluţie (Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei, Cimitirul Revoluţiei, Crematoriul Cenuşa ), Popeşti-Leordeni ( Axa Monument- Biserica Suspendată-Gura de canal Castaforum, unde s-a aruncat cenuşa ) – (Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989)
Joi, 20 decembrie
ora 12.00 – Declanşarea sirenei timp de 3 min pentru a marca dobândirea de către Timişoara a statutului de prim oraş liber de comunism (BOE, SALVO)
ora 12.00 – Opera Română – Remember, locuri istorice ale declanşării Revoluţiei Române din Timişoara- balconul Operei (Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989)
ora 14.00 – Catedrala Mitropolitană – Remember, locuri istorice ale declanşării Revoluţiei Române din Timişoara (Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989)
ora 19.00 – Piaţa Victoriei – Rock for Revolution : Pro Musica, Melting Dice, Implant pentru Refuz, Sanctuar (BOE)
Marți, 22 decembrie
ora 10.00 – Casa Armatei – Adunare Festivă pentru aniversarea a 29 de ani a Revoluţiei şi 28 de ani a FNRD 89, Lansarea cărţii Proclamaţia de la Timişoara- în trecut, prezent şi viitor (Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989)
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.