Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Lucrările la pasajul de la Michelangelo, în întârziere

Lucrările la Pasajul de la Michelangelo sunt întârziere. Conform contractului semnat de firma constructoare, proiectul, finanțat cu bani europeni,  ar fi trebuit finalizat în 29 septembrie, însă termenul a fost devansat pentru luna noiembrie. Primarul Nicolae Robu susține că nu se vor aplica penalizări, pentru că întârzierile se datorează vremii nefavorabile.

Lucrările la pasajul de la Michelangelo, în întârziere

Articol de Carla Chiu, 9 septembrie 2014, 14:53

Termenul inițial era 29 septembrie, însă în acest an au fost peste 60 de zile cu ploaie. Conform normelor din domeniul construcțiilor, nu se poate lucra în zilele în care plouă, iar în zilele în care ploaia este intensă nu se poate lucra nici a doua zi și nici chiar a treia zi. Întârzierea este perfect legitimă și nu este datorată unor motive neîntemeiate. Nu se pune problema unor penalizări.

Potrivit primarului, în momentul de față a fost turnat betonul pe cele două bretele înspre bd. Coposu, dinspre Aleea FC Ripensia şi dinspre bd. Coposu înspre Michelagelo. Nicolae Robu a mai spus că în momentul de faţă, la Michelangelo se fac ultimele lucrări de introducere în subteran a conductelor de colectare a a apelor pluviale, iar din partea a doua a lunii octombrie se va lucra la placarea pereţilor pasajului subteran. Primarul Nicolae Robu a mai spus că pasajul va fi gata în luna noiembrie, iar finisajele pot continua și în primăvară.

Vatmanii sunt vinovați. Concluziile privind accidentele recente cu tramvaie din Timișoara
Administrație & politică miercuri, 20 noiembrie 2024, 19:24

Vatmanii sunt vinovați. Concluziile privind accidentele recente cu tramvaie din Timișoara

Vina aparține vatmanilor. Acestea sunt primele concluzii privind incidentele recente de la Timișoara, în care au fost implicate tramvaie. În...

Vatmanii sunt vinovați. Concluziile privind accidentele recente cu tramvaie din Timișoara
Iustin Cionca şi-a preluat al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean
Administrație & politică miercuri, 20 noiembrie 2024, 15:00

Iustin Cionca şi-a preluat al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Iustin Cionca şi-a preluat oficial al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad. Prefectul Toth Csaba a anunţat, înainte de...

Iustin Cionca şi-a preluat al treilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean
Comandament special Aquatim pentru a gestiona problemele de alimentare cu apă în sezonul rece
Administrație & politică miercuri, 20 noiembrie 2024, 11:33

Comandament special Aquatim pentru a gestiona problemele de alimentare cu apă în sezonul rece

Un comandament special va coordona în Timiș intervențiile în cazul unor avarii la alimentarea cu apă în sezonul rece. Directorul general al...

Comandament special Aquatim pentru a gestiona problemele de alimentare cu apă în sezonul rece
Ruben Lațcău, reales în funcția de viceprimar al Timișoarei
Administrație & politică marți, 19 noiembrie 2024, 19:23

Ruben Lațcău, reales în funcția de viceprimar al Timișoarei

Ruben Lațcău, a fost reales în funcția de viceprimar al Timișoarei, în cadrul primei ședințe extraordinare a noului Consiliu Local. Pe...

Ruben Lațcău, reales în funcția de viceprimar al Timișoarei
Administrație & politică marți, 19 noiembrie 2024, 12:06

Gradul de umplere în acumulările din spațiul hidrografic Banat

Gradul de umplere în lacurile de acumulare din spațiul hidrografic „Banat” este de până la 80%. Administrația Bazinală de Apă Banat a luat...

Gradul de umplere în acumulările din spațiul hidrografic Banat
Administrație & politică marți, 19 noiembrie 2024, 07:00

Deschis la Buletine și în weekend la Hunedoara

Pentru a contribui la desfăşurarea în condiţii optime a procesului electoral, Serviciul Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Hunedoara va...

Deschis la Buletine și în weekend la Hunedoara
Administrație & politică luni, 18 noiembrie 2024, 18:57

52 de milioane de lei pentru modernizarea Cardiologiei de la Spitalul Județean Arad

Un proiect de 52 de milioane de lei, bani din fonduri europene, pentru modernizarea Secţiei de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de...

52 de milioane de lei pentru modernizarea Cardiologiei de la Spitalul Județean Arad
Administrație & politică luni, 18 noiembrie 2024, 18:51

O nouă încercare de constituire a Consiliului Local Arad

O nouă încercare de constituire a Consiuliului Local al Municipiului Arad are loc marți de la ora 10.00. Săptămâna trecută, din cei 23 de...

O nouă încercare de constituire a Consiliului Local Arad