Bianca Andreescu mai elimină un nume greu!
Continuă parcursul de senzație al tinerei jucătoare de tenis din Canada în turneul de la Auckland. Ea s-a calificat în semifinale după o victorie în trei seturi la Venus Williams.
Articol de Viorel Jurcut, 4 ianuarie 2019, 12:56
Bianca Andreescu a învins-o pe sora cea mare a familiei Williams; după ce a cedat la tie-break în setul I, sportiva cu origini românești s-a impus clar în următoarele două acte, 6-1 și apoi 6-3. Anterior, în optimile de finală, Bianca Andreescu a scos-o din competiție pe prima favorită a turneului de la Auckland, daneza Caroline Wozniacki.