Adăposturile de noapte din Timișoara, ocupate la capacitate maximă
Adăposturile destinate oamenilor străzii din Timişoara sunt ocupate la capacitate maximă, odată cu instalarea gerului.
Articol de Radio Timișoara, 9 ianuarie 2019, 13:13
Adăpostul de pe strada Învăţătorului, care are 37 de locuri, este plin, iar cel de pe strada Telegrafului, zilnic, sunt ocupate cele 10 locuri disponibile – spune purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială, Corina Eva. Ea a mai precizat că în limita a 12 lei pe zi, oamenilor străzii li se oferă un mic dejun şi o cină-prânz.
În Timişoara mai funcţionează Azilul de noapte Caritas de pe bd. Brâncoveanu care are 80 de locuri dar care permite cazarea până la 100 de locuri.
Fundaţia Timişoara 89 are de asemenea un adăpost cu 3 trei locuri iar Centrul social pentru persoanele fără adăpost, cu cantină socială are 13 locuri cu posibilităţi de suplimentare.