Prognoza meteo la început de săptămână
Astăzi, vremea se menține în general închisă. Cerul va fi mai mult noros, variabil noaptea. Îndeosebi în cursul zilei, pe arii restrânse la câmpie și local la deal, vor fi precipitații mixte. La munte va ninge, iar local se vor cumula cantități de peste 20…25 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent. Izolat vor mai fi condiții de polei. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare ce pot atinge la rafală 45…55 km/h. La munte vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăși temporar 90…100 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.
Articol de Radio Timișoara, 14 ianuarie 2019, 04:50 / actualizat: 14 ianuarie 2019, 8:11
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 6 grade, iar cele minime între -7 și -3 grade.
Mâine, vremea se menține în general închisă și se va răci ușor. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse în Crișana și local în Banat vor fi predominant ninsori. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale. La munte vântul va sufla tare, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -2 și 2 grade, iar cele minime între -6 și -2 grade, mai scăzute în depresiuni până la -9…-8 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.