Pericolul de avalanşe se menţine. Vântul a suflat cu 100 km/h
Telescaunul care urcă din Petroşani spre staţiunea Parâng, dar şi instalaţiile de transport pe cablu de pe pârtii au fost oprite astăzi. Măsura a fost luată din cauza viscolului cu rafale de vânt care au ajuns la 100 de kilometri la oră.
Articol de Radio Timișoara, 15 ianuarie 2019, 12:55
“A fost o vreme foarte urâtă în Parâng. Vântul a suflat în rafale care au ajuns şi la 100 de km/h. Telescaunele nu au funcţionat. Spre prânz, parcă vremea s-a mai liniştit”, a declarat şeful Salvamont Petroşani, Remus Popescu.
În plus salvamontiștii spun că riscul major de avalanşe se menţine în toate masivele muntoase din judeţul Hunedoara. Remus Popescu mai spune că vântul puternic a mutat zăpada şi a determinat formarea de troiene, care măsoară 2-3 metri.
O situaţie relativ similară s-a întâlnit şi în staţiunile Râuşor, din Retezat, şi Straja, din Masivul Vâlcan, însă în aceste zone rafalele de vânt nu au fost atât de intense.
Stratul de zăpadă pe văi are o grosime de circa doi metri, iar în celelalte zone media acestuia este cuprinsă între 1,2 şi 1,5 metri.