Incendiu într-un bloc din Timișoara
Un incendiu violent a izbucnit în această dimineaţă, într-un bloc de pe strada Arieş din Timişoara.
Articol de Radio Timișoara, 16 ianuarie 2019, 11:21
Flăcările se manifestau în balconul unui apartament de la etajul al doilea. 10 persoane s-au autoevacuat din imobilul care s-a umplut de fum.
Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș au intervenit cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică, un echipaj SMURD, un ofițer și 19 subofițeri.
“Incendiul s-a manifestat cu ardere generalizată la balconul apartamentului. Au ars elementele combustibile din balcon, inclusiv geamul și s-a degradat tencuiala din apartament. Incendiul s-a extins parțial și la balconul de la apartamentul vecin”, spune Elena Megherea, purtătorul de cuvânt al ISU Timiș.
Incendiul a fost lichidat iar acum se intervine pentru evacuarea fumului din clădire și înlăturarea focarelor ascunse.