Vreme de pedalat. STPT scoate de la iernat bicicletele VeloTM
Timișorenii vor putea folosi din nou bicletele puse la dispoziție de Societatea de Transport Public.
Articol de Radio Timișoara, 20 februarie 2019, 12:56
De vineri, 22 februarie, vor fi scoase “de la iernat” cele 440 de biciclete, care vor fi amplasate în cele 25 de rastele special amenajate în staţiile STPT și în alte nouă rastele de pe malurile Begăi.
Cele 440 de biciclete din sistemul VeloTM au fost supuse, în perioada iernii, unei revizii generale (centrat roţi, schimbat anvelope, schimbat roţi, înlocuit pinioane, schimbat pedale, reparat sistemul de frânare, montat lanţuri, schimbat faruri, aerisit frâne etc), precizează reprezentanții STPT.
Închirierea bicicletelor din sistemul VeloTM se face gratuit, în baza unui card emis de Societatea de Transport Public Timişoara, care poate fi eliberat la orice punct de vânzare al societăţii. Până în prezent, STPT a emis peste 23.000 de carduri.