Firmele din domeniul IT din vestul țării schimbă strategia recrutării de personal
Articol de Radio Timișoara, 28 februarie 2019, 22:15 / actualizat: 1 martie 2019, 11:18
Firmele din zona de vest a țării se văd nevoite să schimbe abordarea recrutării de personal în condițiile în care forța de muncă din regiune devine tot mai greu de găsit.
Astfel, angajatorii au înlocuit abordarea administrativă cu una bazată pe creativitate, analize informaționale și dezvoltare de abilități tehnice avansate. În plus, specialiștii în resurse umane trebuie să cunoască domeniul de activitate, în special în domeniul Tehnologiei Informației.
În acest context, recrutorii îi sfătuiesc pe cei aflați în căutarea unui loc de muncă să țină cont de câteva aspect importante atunci când se pregătesc pentru un interviu de angajare.
“Personal, le recomand să nu se bazeze doar pe spontaneitate, ci mai degrabă să își pregătească în prealabil o prezentare personală, pe care în plus, să și-o repete de câteva ori înainte de interviu. Prezentarea trebuie să aibă un curs logic, ușor de urmărit: de la educație, spre experiența profesională. Fiecare etapă de dezvoltare este bine să fie exemplificată cu cel puțin un proiect”, consideră Monica Nyesti, specialist al departamentului Resurse Umane al Visma Software România.
Recrutorii spun că pașii pe care îi urmează în general cei care își doresc un loc de muncă într-o poziție tehnică sunt: depunerea CV-ului, interviul, testul tehnic, testul de logică și un interviu tehnic cu specialiștii în domeniu.