Protest la Arad în prima zi de înscriere în clasa pregătitoare. Evaluările psihosomatice, suspendate
În prima zi de înscriere în clasa pregătitoare, evalurările pshihosomatice ale copiilor, necesare pentru înscrieri, au fost suspendate, la Arad, până la ora 12:00.
Articol de Radio Timișoara, 4 martie 2019, 15:01
Profesorii au oprit activităţile nemulţumiţi de faptul că nu primesc sporul de 10% pentru suprasolicitare neuropsihică, de care beneficiază toate celelate cadre didactice. Pe de altă parte, din vara trecută personalul didactic auxiliar a rămas fără un sporul de 15 la sută pentru învățământ special, spune liderul de sindicat din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad, Amalia Moroc.
Dacă revendicările nu vor fi soluţionate, profesorii vor continua protestele. Mâine vor purta banderolă albă, iar apoi vor lua o decizie cu privire la alte forme de protest.
Angajaţii Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad se ocupă, printre altele, de predarea la clasă, consilierea elevilor problematici şi evaluarea psihosomatică a preşcolarilor.