Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara continuă protestele
Adunarea Generală a Procurorilor de pe lângă Judecătoria Timişoara a decis continuarea protestelor până în data de 11 martie, cu excepția cauzelor urgente. Adunarea Generală a decis cu majoritate de voturi și că se impune abrogarea integrală a OUG 7/2019.
Articol de Radio Timișoara, 5 martie 2019, 10:58
“În data de 4 martie, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, s-a întrunit Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, iar prin hotărârea nr. 5/04.03.2019, colectivul de procurori, cu majoritate de voturi au stabilit cu privire la modificările legislative intervenite prin OUG 7/2019, că se impune abrogarea în integralitate a acestui act normativ. Totodată, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, colectivul de procurori prezenţi, cu majoritate de voturi, au hotărât continuarea protestului magistraţilor până la data de 11 martie, respectiv suspendarea activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, cu excepţia cauzelor urgente şi purtarea de banderole albe”, se arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara semnat de prim-procuror Claudia – Irina Chivu.