FOTO/ AUDIO/ Miere tradițională și combinații inedite la Târgul apicol de la Ghiroda
La Ghiroda, lângă Timișoara, s-a deschis Târgul Apicol, ajuns la cea de-a noua ediție. Organizatorii se așteaptă ca, în acest weekend, în jur de aproape 4.000 de oameni să treacă pe la standuri.
Articol de Radio Timișoara, 9 martie 2019, 14:58
Târgul Apicol de la Ghiroda a dobândit, în timp, o importanță euroregională. După cum spunea Cosmin Vatriș, reprezentantul Asociației Apis Banatica și responsabilul cu standurile de anul acesta, sunt apicultori din toate cele patru județe vestice – Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara – dar și apicultori din Serbia.
“Prezenți sunt de pe toată zona istorică a Banatului, ca să zic așa, județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Avem chiar și din Serbia. Expozanți sunt 76 și 106 standuri. Apicultorii găsesc absolut orice, paleta este extrem de variată întrucât anul acesta au venit cam cu 15 firme mai mult decât anul trecut. Pentru consumatori avem de la diferite sortimente de miere, prezentate clasic în borcane, până la combinații de miere cu alune, cu diferite semințe, miere cu nucă, miere cu fagure, siropuri pe bază de fructe și miere, polen. Paleta e destul de variată că ar dura mult ca să enumerăm tot ce se găsește aici. Ideea e ca oamenii să vină, chiar de plimbare, să vadă că au ce cumpăra”, spune Cosmin Vatriș.
Practic nu există produs al stupului care să nu poată fi găsit la târgul de anul acesta. Însă cea mai căutată și cea mai bine plătită rămâne mierea de salcâm, spune Alin Gabriel Cosma, apicultor venit de la Abucea, județul Hunedoara.
“Este o miere finuță, nobilă, rafinată. Cine gustă, orice dulceață pe lumea aceasta, cine gustă mierea de salcâm după aceea își dă seama că mierea e miere”, spune Alin Gabriel Cosma.
Apicultorii găsesc o gamă largă de utilaje necesare în stupină, dar și consumabile, cum ar fi ramele sau lăzile pentru stupi. Cei interesați pot găsi puieți din arbori și plante cu un ridicat potențial melifer cum ar fi facelia. Consumatorii pot intra în legătură cu producătorii, spune Dan Ciblea, reprezentantul Asociației Apis Banatica.
“Vrem să aducem consumatorii de miere în contact direct cu producătorii de miere, o miere românească de calitate direct de la producători. O să vină foarte mulți copii să deguste o miere de calitate”, spune Dan Ciblea.
Târgul este deschis și duminică la Ghiroda, pe platoul din spatele Căminului Cultural.
Ascultați reportajul realizat de Remus Nistoran: