Meteorologii anunță temperaturi peste medie până la sfârșitul lunii
Meteorologii estimează, pentru următoarele patru săptămâni valori termice peste mediile perioadei, la nivelul întregii ţări.
Articol de Radio Timișoara, 10 martie 2019, 17:43
La capitolul precipitaţii, acestea se anunţă excedentare în a doua parte a lunii martie, după cum reiese din prognoza de specialitate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 11 martie – 8 aprilie.
Conform estimărilor, în intervalul 11 – 18 martie, valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în estul ţării. Pe de altă parte, regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice şi în cele intra-carpatice, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în nord-vestul teritoriului.
În săptămâna 18 – 25 martie, temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât normalul perioadei, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în est. În acelaşi timp, cantităţile de precipitaţii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă.
Pe durata săptămânii 25 martie – 1 aprilie, valorile termice se vor situa în jurul celor normale, în cea mai mare parte a teritoriului. La nivelul precipitaţiilor, prognoza relevă că acestea vor fi uşor deficitare în vest şi nord-vest, şi apropiate de cele normale ale săptămânii, în rest.
În prima săptămână a lunii aprilie, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în întreaga ţară. În plus, cantităţile de precipitaţii estimate pentru perioada 1 – 8 aprilie vor fi deficitare în regiunile intra-carpatice şi apropiate de cele normale ale săptămânii, în restul teritoriului.
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. ANM precizează că fenomenele meteo extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.