Cursele TAROM de pe Aeroportul din Arad se amână
Cursele aeriene ale companiei TAROM de pe Aeroportul Internațional Arad, care erau anunțate pentru luna martie, se amână.
Articol de Radio Timișoara, 13 martie 2019, 17:00 / actualizat: 14 martie 2019, 2:29
Reprezentanții aeroportului din Arad au plecat abia la începutul săptămânii, la București pentru cursul de pregătire organizat de compania românească.
“Timp de trei săptămâni, doi angajați ai aeroportului din Arad vor participa un curs de prgătire la sediul TAROM, în București, în ceea ce privește training-ul de personal. A fost o întârziere provocată de faptul că cei de la TAROM au făcut și ei angajări și atunci, sigură că da, au preferat să țină cursul la comun, să nu facă de două ori același curs”, explică directorul Aeroportului Internațional Arad, Ovidiu Moșneag.
Anul trecut, oficialii TAROM au anunțat la Consiliul Județean Arad că zborurile interne ale companiei vor fi reluate din acest an, cel mai probabil din cursul lunii martie.
În actualele condiții și ținând cont de faptul că pentru rutele interne e nevoie de circa o lună de vânzare a biletelor, cursele ar putea fi introduse, cel mai devreme, pe la sfârșitul lunii aprilei sau începutul lunii mai.