Cei doi elevi din Arad care au consumat substanțe interzise în școală au fost sancționați
Cei doi elevi din Arad care, în februarie, au ajuns la spital după ce ar fi consumat substanţe interzise în şcoală au pierdut bursele.
Articol de Radio Timișoara, 15 martie 2019, 17:25
Este vorba despre o elevă de 16 ani şi un elev de 15 ani de la Liceul Tehnologic UCECOM, care beneficiau de burse profesionale în valoare de două sute de lei pe lună. În plus, ei au fost sancţionaţi prin scăderea mediei la purtare.
„Li s-a reținut bursa profesională pe care o au ei pe luna februarie și li se mai reține și pe martie și pe aprilie. Sunt elevi în clasa 9a, învățământ obligatoriu. Avem grjă de ei, s-a discutat cu părinții. Ei sunt la școală în acest moment”, spune directorul Liceului Tehbologic UCECOM Spiru Haret Arad, Ioan Toncean.
Cazul a fost preluat de procurorii DIICOT Arad, care suspectează că substanţele ilegale ar fi fost vândute elevilor de un tânăr care a pătruns în şcoală.
Procurorii nu au primit, însă, rezultatele toxicologice de la laboratorul din Timişoara, unde au fost trimise probele biologice, astfel că, pentru moment, se ştie ce fel de substanţe au consumat elevii.