Salonul de carte Bookfest 2019 la Timișoara
3 aprilie 2019 @ 10:00 – 20:00 – Salonul de Carte Bookfest revine la Timișoara, cu cea de-a VIII-a ediție, în perioada 4 – 7 aprilie 2019, la Centrul Regional de Afaceri. Cele mai bune cărți, la cele mai bune prețuri, îi vor aștepta pe cititori în cele patru zile de sărbătoare a lecturii, alături de unii dintre cei mai îndrăgiți autori români […]
Articol de Dana Florea, 3 aprilie 2019, 10:00 / actualizat: 4 aprilie 2019, 8:17
Şi-au anunţat prezenţa la această a opta ediţie a evenimentului Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Șerban Foarță, Cristian Tudor Popescu, Radu Paraschivescu, Sebastian Lăzăroiu, Tatiana Niculescu, Dan Pavel, Mircea Mihăieș, Marcel Tolcea, Smaranda Vultur și mulți alții.
Cei peste 30 de expozanţi promit reduceri de până la 80%, cu o ofertă variată şi preţuri pentru toată lumea.
Vor fi prezente cele mai importante edituri din România — ALL, Arco Iris, Ars Longa, Art, Brumar, Casa, Corint, Curtea Veche Publishing, Datagroup, Gama, Gremiul Levantin, Editura Universității de Vest, Editura Universității din București, Hasefer, Herald, Humanitas, Humanitas Fiction, Litera, Nemira, Niculescu, Nomina, Paralela 45, Polirom, RAO, Ratio et Revelatio, Trei — distribuitori de carte precum Astro, Okian și librăriile „Cartea de Nisip” și „La Două Bufnițe” din Timișoara, distribuitori de muzică (Byton), dar și distribuitori de jocuri interactive pentru copii precum Happy Color, Lex Grup și Ludicus Games.
Editurile Humanitas și Humanitas Fiction vor fi prezente la Bookfest Timișoara cu peste 800 de titluri, cu reduceri de circa 10% față de prețul de listă. Totodată, editura Humanitas a pregătit pentru iubitorii de carte și întâlniri cu personalități culturale de renume precum Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Radu Paraschivescu și Tatiana Niculescu. Vizitatorii vor putea găsi la stand și noi titluri apărute la Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei, precum: Hemingway și cu mine de Paula McLain, Fiica ceasornicarului, de Kate Morton și Răzbunarea iertării, de Eric-Emmanuel Schmitt, volume ce vor fi lansate duminică la spațiul de evenimente Bookfest.
Editura Polirom va fi prezentă la această nouă ediţie a Bookfest Timişoara cu peste 600 de titluri cu reduceri de 25% şi cu importante lansări de carte și sesiuni de autografe, aducând sâmbătă și duminică în faţa cititorilor timişoreni nume precum: Cristian Tudor Popescu, Sebastian Lăzăroiu și Dan Pavel. Printre noile cărți disponibile la stand se numără volumele Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov, cea mai recentă carte a autoarei Aurora Liiceanu, Părinţi, de Diana Bădica și Olga, de Bernhard Schlink.
Editura Curtea Veche Publishing vine la Bookfest Timișoara cu aproximativ 350 de titluri. Toate cărțile disponibile la stand vor avea reducere, aceasta ajungând și până la 82% la unele titluri. Printre noile titluri recomandate de editură se află volumul Asimetric, de Lisa Halliday — Carte aflată printre cele mai bune zece titluri ale anului 2018 în clasamentele Times și The New York Times — dar și cartea Forma Gustului, de Laura Cosoi.
Editura Niculescu îi va întâmpina pe vizitatori cu aproximativ 1.000 de titluri, inclusiv titluri Oxford University Press, reduceri, pachete promoţionale dar și o tombolă cu premii în valoare de 200 de lei. Una dintre noile cărți pe care cititorii le vor putea găsi la stand este Bazaconii… adevărate din știinta și tehnologie, a autorului american Andrew Masterson. Volumul explorează lumea din jur, folosindu-se de perspectivele mai năstruşnice ale cercetării ştiinţifice şi tehnologice.
Editura Nemira va fi prezentă la această ediție cu peste 20% general și 35% la pachete dar și o selecție de titluri la 5, 10 și 15 lei. Printre noutățile ce vor putea fi găsite la stand se vor afla Madam Picasso, de Anne Girard, și volumul de science-fiction Aurora, al autorului american Kim Stanley Robinson.
Editura Art aduce la Bookfest Timișoara peste 800 de titluri dar și reduceri cuprinse între 20 și 50% față de prețul de raft. Dintre titlurile recent apărute la editură se vor putea găsi volumele Cântecul lui Solomon de Toni Morrison sau Arta de a avea întotdeauna dreptate, de Arthur Schopenhauer.
La standul editurii Corint, cititorii vor putea răsfoi peste 400 de titluri cu preț redus de până la 25%. Cei mici vor putea găsi la stand noi cărți precum Călătorie în lumea minunată a animalelor sălbatice, de Steve Parker și Bondărel și iubirea de Britta Sabbag, Maite Kelly și Joelle Tourlonias.
Programul complet al evenimentelor va putea fi consultat în curând pe pagina www.bookfest.ro
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.
(Foto: facebook.com/pg/BookfestRomania)