Hectare întregi de pădure și teren agricol, mistuite de flăcări în Hunedoara
Şapte hectare de litieră de pădure şi 14 hectare de teren agricol, au fost distruse într-o singură zi, în judeţul Hunedoara, din cauza incendiilor de vegetaţie scăpate de sub control.
Articol de Radio Timișoara, 5 aprilie 2019, 12:59
Potrivit ISU Hunedoara, zonele afectate de incendii se află în localităţile Roşcani, Hunedoara, Şoimuş, Vulcan, Ohaba de Sub Piatră şi Homorod.
Stingerea incendiilor, generate de utilizarea focului deschis, a fost îngreunată de condiţiile meteo şi relieful accidentat, arată ISU HUnedoara. Pompierii fac apel la populaţie să oprească acţiunile de igienizare prin arderea vegetaţiei uscate.