Reşiţeanul Lucien Hora, câştigător al primei etape de viteză în coastă
Pilotul reşiţean Lucien Hora a câştigat prima etapă a Campionatului Naţional de viteză în coastă – Trofeul Serus Râşnov, potrivit site-ului Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Fostul campion naţional a fost cronometrat cu timpul total de 03:36:56, 1:48:34, în prima manşă, 1:38:21 în a doua.
Articol de Gabriel Toth, 8 aprilie 2019, 13:16
Pe locul secund a sosit Lucian Răduţ (Mitsubishi Lancer Evo 8,5), iar al treilea a fost Emil Nestor (Norma 1720 FC). Hunedoreanul Mihai Leu a terminat pe 7, Valentin Porcişteanu pe 9, Titi Aur s-a clasat pe 15, iar Dan Gîrtofan pe 16. Etapa a doua a Campionatului Naţional de viteză în coastă va avea loc pe 18-19 mai, la Cheile Grădiştei.