Drumul spre stațiunea Geoagiu Băi intră în șantier
Articol de Radio Timișoara, 9 aprilie 2019, 11:31
Drumul judeţean care duce de la halta CFR Geoagiu spre staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi va intra, în scurt timp, în lucrări de reparaţii.
Decizia a fost luată de autorităţile judeţene şi locale după o vizită în teren şi o evaluare a stării în care se află carosabilul.
„Drumul de la Geoagiu este foarte important pentru noi nu numai pentru faptul că deservește o comunitate însemnată, ci și pentru că este principala cale prin care turiștii ajung în stațiunea Geoagiu Băi. Or, în condițiile în care ne dorim o dezvoltare a turismului, este necesar să investim în infrastructură”, a spus administratorul public al județului, Costel Avram.
Şi un alt drum judeţean care a fost închis pe timpul iernii, după ce o alunecare de teren şi stânci a blocat complet carosabilul, a intrat în atenţia Consiliului Judeţean Hunedoara. Este vorba de tronsonul Banpotoc-Vărmaga-Nojag unde este nevoie de lucrări de detonare a versantului din vecinătate.