Prognoza meteo la final de săptămână
Articol de Radio Timișoara, 13 aprilie 2019, 04:50 / actualizat: 13 aprilie 2019, 8:02
Articol de Radio Timișoara, 13 aprilie 2019, 04:50 / actualizat: 13 aprilie 2019, 8:02
Astăzi, vremea va fi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii relativ extinse. Cantitățile cumulate de apă vor depăși pe arii restrânse 15 l/mp, și izolat, mai ales în zonele de munte, 25-30 l/mp. La altitudini de peste 1500 m vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab la moderat. Izolat va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 15 grade, iar cele minime între 4 și 7 grade.
Mâine, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei și temporar va ploua. Ploile vor avea și caracter de aversă și pot fi însoțite de descărcări electrice. La munte vor fi lapovițe și ninsori. În cursul nopții aria precipitațiilor se va restrânge, iar cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab la moderat. Spre dimineață izolat va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 și 17 grade, iar cele minime între 2 și 7 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.