AUDIO | Cu un run de 1-11 pe final, Oradea ratează Cupa României
CSU Sibiu a câştigat în premieră Cupa României la baschet masculin, joi, după ce a învins-o în finală pe CSM CSU Oradea cu scorul de 88-78 (26-21, 21-24, 21-18, 20-15), în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Articol de Adrian Schindarli, 18 aprilie 2019, 22:03 / actualizat: 19 aprilie 2019, 9:42
CSU Sibiu, campioana sezonului regulat, a cucerit trofeul la prima sa finală, în timp ce formaţia orădeană, campioana en titre, a pierdut a patra finală din tot atâtea disputate, notează Agerpres. Anterior, roş-albaştrii au disputat ultimul act în 2014 (pierdut cu Energia Târgu Jiu) la Ploieşti, în 2016 la Oradea, respectiv în 2018 la Sfântu Gheorghe (ambele cu U-BT Cluj-Napoca).
Sibienii au făcut diferenţa în ultimele patru minute ale partidei, de la scorul de 77-77. Antrenorul bihorenilor, Cristian Achim, consideră că a fost o seară neagră pentru echipa sa.
Justas Tamulis a fost cel mai bun om al echipei de pe Cibin, cu 20 puncte, 1 recuperare, 1 pase decisivă. Au mai jucat pentru echipa antrenată de Dan Fleşeriu: Kevin Christopher Hardy 17 p, 5 rec, 6 pd, Monyea Durrell Pratt 13 p, 11 rec, 6 pd, Mirel Dragoste11 p, 1 rec, 1 pd, Christopher Cooper Williams 11 p, 6 rec, 1 pd, Lucas Tohatan 9 p, 1 pd, Randal Alan Falker 3 p, 8 rec, Isaiah Lemart Philmore 4 p, 1 rec, Aurelian Gavriloaia 1 rec.
La CSM CSU Oradea au evoluat Kristopher Jameil Richard 20 p, 3 rec, 3 pd, Dragan Zekovic 16 p, 4 rec, 1 pd, Marc Antonio Carter 12 p, 2 pd, Bogdan Nicolescu 11 p, 2 rec, Arturas Valeika 2 p, 4 rec, 3 pd, Giordan Lee Watson 5 p, 2 rec, 4 pd, Muhamed Pasalic 6 p, Nikola Markovic 6 p, 8 rec, 1 pd.