Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Bihoreanca Irina Bara, pe tabloul principal la Istanbul

Jucătoarele române de tenis Ana Bogdan şi Irina Maria Bara au reuşit, astăzi, să acceadă pe tabloul principal al turneului WTA de la Istanbul, în timp ce Alexandra Dulgheru a pierdut în ultima rundă a calificărilor, informează Agerpres.

Bihoreanca Irina Bara, pe tabloul principal la Istanbul

Articol de Gabriel Toth, 22 aprilie 2019, 16:48

Ana Bogdan (26 ani, 150 WTA) a dispus în ultimul tur preliminar de turcoaica Ipek Oz (19 ani, 741 WTA) cu 6-0, 6-2, în doar 57 de minute. În primul tur al calificărilor, românca se impusese cu 2-6, 6-3, 6-2 în faţa unguroaicei Anna Bondar (21 ani, 199 WTA).

Bihoreanca Irina Bara (24 ani, 186 WTA) a câştigat meciul decisiv cu israelianca Julia Glushko (29 ani,129 WTA) cu 2-6, 6-4, 6-2, în două ore şi 15 minute. În primul său meci de pe tabloul preliminar, Bara a trecut cu 6-1, 6-1 de australianca Arina Rodionova (29 ani, 182 WTA).

Alexandra Dulgheru (29 ani, 167 WTA) a fost învinsă, luni, cu 6-2, 6-4, de Katerina Kozlova (Ucraina), jucătoare de 25 de ani care ocupă locul 91 în lume. Cele două s-au întâlnit de patru ori până acum, de fiecare dată la Istanbul, scorul fiind de 3-1 pentru Kozlova. În primul tur al calificărilor, Dulgheru a trecut de croata Tereza Mrdeza (28 ani, 188 WTA) cu 3-6, 6-2, 6-3.

Mihaela Buzărnescu (30 WTA) este a doua favorită a turneului şi va juca în prima rundă cu o adversară venită din calificări. pe tabloul principal se mai află Sorana Cîrstea (97 WTA) şi Irina Begu (83 WTA), care vor avea şi ele adversare din calificări.

Poli, pe o nouă structură, din sezonul viitor
Sport marți, 18 februarie 2025, 22:30

Poli, pe o nouă structură, din sezonul viitor

Președintele forului județean, Alfred Simonis, a declarat, pentru sursadevest.ro, că și Primăria Timișoara va fi invitată în această...

Poli, pe o nouă structură, din sezonul viitor
Triunghiular amical sub panou, în sala „Constantin Jude”
Sport marți, 18 februarie 2025, 09:59

Triunghiular amical sub panou, în sala „Constantin Jude”

Alături de gruparea gazdă, la Timișoara vor lua parte Overseas Scouting Combines Euro Team 2025 și Oroszlany Sport Egylet (OSE) Lions. Primii...

Triunghiular amical sub panou, în sala „Constantin Jude”
Cristian Chivu va fi noul antrenor al Parmei. Man și Mihăilă, sub comanda cărășeanului
Sport marți, 18 februarie 2025, 09:23

Cristian Chivu va fi noul antrenor al Parmei. Man și Mihăilă, sub comanda cărășeanului

Reșițeanul Chivu va antrena prima echipă de seniori din cariera sa și se va afla la debutul în Serie A cu ocazia meciului pe care Parma îl va...

Cristian Chivu va fi noul antrenor al Parmei. Man și Mihăilă, sub comanda cărășeanului
Și totuși, România – Bosnia se va juca cu spectatori!
Sport luni, 17 februarie 2025, 18:01

Și totuși, România – Bosnia se va juca cu spectatori!

Federația Română de Fotbal amintește că, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de săptămâna trecută, sancțiunile impuse...

Și totuși, România – Bosnia se va juca cu spectatori!
Sport luni, 17 februarie 2025, 17:56

UTA a transferat un „decar” cu care Rednic a mai lucrat în Belgia

Originar din Congo, Paul-Jose M’Poku a evoluat la toate categoriile de juniori ale naționalei Belgiei, iar la nivel de seniori a optat pentru...

UTA a transferat un „decar” cu care Rednic a mai lucrat în Belgia
Sport luni, 17 februarie 2025, 14:42

Handbaliştii orădeni, eşec la malul mării, în play-off-ul Diviziei A

Formația antrenată de Cosmin Liberț și Dan Pițigoi s-a aflat la conducere în primul sfert de oră al partidei. Echilibrul s-a păstrat pe...

Handbaliştii orădeni, eşec la malul mării, în play-off-ul Diviziei A
Sport luni, 17 februarie 2025, 14:39

Cîrstea avansează pe tabloul de la Dubai, Begu este eliminată în primul tur

Meciul a durat o oră şi 14 minute. În turul doi, Cîrstea va evolua cu americanca Alycia Parks, locul 74 WTA. În schimb, Irina Begu, locul 78...

Cîrstea avansează pe tabloul de la Dubai, Begu este eliminată în primul tur
Sport duminică, 16 februarie 2025, 21:36

AUDIO / CSM Oradea nu se ”lipește” nici acum de Cupa României

Formația ilfoveană a început mai bine meciul și și-a creat un avantaj de 27-20 la capătul sfertului I. Oradea s-a ”trezit” și a echilibrat...

AUDIO / CSM Oradea nu se ”lipește” nici acum de Cupa României