AUDIO / Și totuși, Dragnea a spus corect „aragaze”!
Articol de Dana Florea, 25 aprilie 2019, 13:19
Acum câteva zile, la Botoșani, în fața electoratului pesedist, Liviu Dragnea a spus așa despre alianța USR-Plus: „Vor să desființeze dreptul la proprietate. Oamenii pot vota cu ei, e o țară liberă. Dacă nu mai vreți case, terenuri, mașini, frigidere, aragaze, e în regulă.” Restul discursului nu ne interesează fiindcă intrăm prea mult în subteranele politicului. Ne interesează confruntările gramaticale, drept pentru care vă spun că, la scurtă vreme, liderul PLUS Dacian Cioloș a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care ironiza cunoștințele de limba română ale lui Liviu Dragnea cam așa: „Orice om îi este teamă că-i fură PLUS «aragazele». Frigiderele le ia USR, ca să nu mai rămână #NIMIC!” Evident, mesajul este ironic fiindcă începe cu un dezacord așezat de Radu Paraschivescu pe o carte mult citată – Orice om îi este teamă. Nu trebuie să fii prea expert în gramatica limbii române pentru a sesiza greșeala: Oricărui om îi este teamă. Iar în textul cu pricina, Dacian Cioloș a pus cuvântul „aragaze” între ghilimele pentru a semnala că forma de plural este greșită. Și că s-ar scrie/spune „aragazuri”. Numai că – surpriză – forma de plural „aragazuri” e dată în DEX, în timp ce, în ultima ediție a DOOM-ului, forma corectă este „aragaze”. Iată cum nici instrumentele lingvistice nu sunt clare, ca să știm una și bună.
Ce e de făcut în acest caz? E de mers la DEX, pentru a afla dacă acesta este în acord cu ultima ediție a DOOM-ului, ce datează din 2010. Iar ceea ce am bănuit s-a adeverit: DEX-ul este în acord cu ediția DOOM-ul din 2005, nu cu cel din 2010. Așadar, Liviu Dragnea nu a greșit și a spus corect: „aragaze”.
(rubricã difuzatã în 23 aprilie 2019)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
(Foto: pixabay.com)