FOTO / Festivalul “Luţă Ioviţă” – 2019 şi-a desemnat câştigătorii
Ediţia aniversară, a 25-a, s-a dovedit a fi cu o încărcătură artistică de excepţie. Punctele forte din acest an s-au înşiruit pe parcursul celor două zile. Includerea festivalului în “Ruga de la oraş” aduce un public numeros nu numai la scena din aer liber în centrul oraşului, ci şi în sala de spectacole a Casei de Cultură “George Suru”. După mulţi ani, concursul s-a bucurat de un public numeros. Era şi păcat ca amenajările efectuate să nu fie admirate de toate segmentele publicului caransebeşan.
Articol de Daniela Bacila, 4 mai 2019, 15:39
La preselecţie s-au prezentat 24 de concurenţi cu vârste cu prinse între 15 şi 38 de ani din 14 judeţe: Alba, Bihor, Buzău, Bistriţa Năsăud,, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Sibiu, Timiş, Suceava,
Au fost selectaţi 16, 12 solişti vocali şi 4 instrumentişti, care au fost acompaniaţi de orchestra “Virtuozii Banatului” condusă de Radu Vincu, în componenţa căreia am remarcat şi instrumentişti cărăşeni. Una dintre cele mai bine închegate formaţii din ultimii ani, la acest festival.
Invitaţii ediţiei au completat programul artistic, atât după concurs, cât şi după Gala Laureaţilor, care s-a mutat pe marea scenă a Rugii, vremea îmbunătăţită permiţând acest lucru, spre marea satisfacţie a organizatorilor. Juriul prezidat de doamna dr. Elise Stan, profesor, muzicolog şi apreciat om de televiziune, a redistribuit premiile, cu acordul directorului Festivalului, dr. Ioan Cojocariu, fapt prevăzut în regulament.
Rezultatele concursului:
Trofeul Festivalului “Luţă Ioviţă” – 2019: Ionuţ Cocoş – Ialomiţa
Solişti instrumentişti:
Premiul I nu s-a acordat
Premiul al II-lea: Valentin Nicolae Diniş – Hunedoara (taragot)
Premiul al III-lea: Andrei Ioan Haneş – Alba (taragot)
Menţiuni: Cristian Ionuţ Popescu – Timiş (saxofon) şi
Deian Gherga – Caraş-Severin (acordeon)
Solişti vocali:
Premiul I: Stelian Păun – Giurgiu şi Denisa Ţanigoi – Caraş-Severin
Premiul al II-lea: Lorena Ene – Gorj şi Delia Ioana Măgheruşan – Bistriţa Năsăud
Premiul al III-lea: Dorinel Gavriluţ – Timiş şi Diana Maria Creţu – Sibiu
Menţiuni: Aurora Mihaela Marica – Dolj şi Ionel Roşu – Bihor
În curând că vom prezenta selecţiuni din concurs la “Din suflet pentru tine”.
A consemnat, Daniela Băcilă
Foto: Daniela Băcilă şi Doru Bălăşoiu