Premierul Dăncilă la Arad: Decizia politică a unor state membre ne împiedică să aderăm la Spaţiul Schengen
Articol de Radio Timișoara, 10 mai 2019, 16:36
Articol de Radio Timișoara, 10 mai 2019, 16:36
Premierul Viorica Dăncilă a declarat astăzi la Arad, că „decizia politică a unor state membre ne împiedică să aderăm la Spaţiul Schengen”.
Șeful Executivului a precizat că în urma summit-ului de la Sibiu ar trebui să fie luate decizii în care să se regăsească şi România.
“Este important pentru ţara noastră summit-ul de la Sibiu, fiecare ţară care deţine preşedinţia rotativă are un summit informal. Important este ca la acest summit să fie luate decizii în care să se regăsească şi România. De aceea am solicitat domnului preşedinte (Klaus Iohannis – n.r.) ca în discuţiile pe care le are cu lideri europeni să vorbească despre Schengen, pentru că ştim că este vorba doar de o decizie politică, îndeplinim condiţiile tehnice pentru aderare la Schengen încă din 2011, lucru de altfel confirmat şi de Comisia Europeană. Dar decizia politică a unor state membre ne împiedică să aderăm la Spaţiul Schengen. I-am solicitat domnului preşdinte să profite de acest summit, să vorbească cu liderii europeni, pentru că suntem în România, şi să aducem, în urma acestui summit, şi ceva care este de interes pentru ţara noastră şi pentru români”, a spus Viorica Dăncilă.
Premierul s-a aflat într-o vizită de câteva ore în judeţul Arad, alături de mai mulţi miniştri, între care cel al Sănătăţii, al Finanţelor, al Agriculturii şi al Culturii. Delegaţia guvernamentală a vizitat obiective din oraşul Lipova şi a avut discuţii la Prefectura Arad cu privire la finanţarea unor proiecte.