Delgaz Grid oprește alimentarea cu gaz pe mai multe străzi din Arad timp de opt ore
Articol de Radio Timișoara, 29 mai 2019, 13:05
Articol de Radio Timișoara, 29 mai 2019, 13:05
Alimentarea cu gaze naturale va fi oprită joi, timp de opt ore, pe mai multe străzi din municipiul Arad.
Compania de distribuție a gazelor Delgaz Grid anunță că va opri alimentarea cu gaz metan, între orele 9:00 și 17:00, pe străzile Banu Mărăcine, Andrei Şaguna, Andreny Karoly, George Coşbuc, Elena Ghiba Birta, Simion Balint, Mărăşeşti şi Piaţa Spitalului.
Măsura este luată pentru a permite efectuarea lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuţie. Delgaz Grid a finalizat o lucrare importantă de investiţii în zona centrală a Aradului, care a constat în înlocuirea conductelor şi branşamentelor pe o lungime de peste 1 kilometru. Investiţia va îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciului de distribuţie a gazelor naturale pentru clienţii din zona respectivă. Lucrările executate nu vor afecta traficul auto din zonă.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).