Bihoreanul Pușcaș ”dublă” și arădeanul Man închide tabela în victoria tricolorilor din Malta!
Atacantul bihorean George Puşcaş a declarat al finalul partidei din Malta, câştigată de naţionala de fotbal a României cu 4-0, că echipa este la mâna rezultatelor pe care le va obţine în următoarele partide şi că meciurile de pe teren propriu vor conta foarte mult pentru calificarea la EURO 2020.
Articol de Viorel Jurcut, 11 iunie 2019, 07:09
Foto: Echipa națională de fotbal a României
‘Mă simt foarte fericit că am înscris aceste goluri şi că am putut să-mi reprezint ţara. Cele mai importante erau aceste două meciuri, eu cred că sunt patru puncte importante. Eu cred că nu ar trebui să ne facem deocamdată calcule, ar trebui să ne gândim la meciurile care urmează. Deocamdată suntem la mâna noastră, avem meciuri importante acasă şi dacă batem va fi un final fericit pentru noi’, a declarat Puşcaş pentru postul de televiziune ProTV.
El s-a arătat încântat de faptul că suporterii români au încurajat naţionala atât în Norvegia, cât şi în Malta. ‘E o mândrie că suporterii vin pentru noi, jucăm pentru ţara noastră şi pentru suporterii noştri care ne ajută în orice meci la care ne susţin. Nu cred că trebuie să ne gândim la Spania, trebuie să ne gândim la meciurile pe care le avem noi, să jucăm fiecare meci la victorie aşa cum am făcut-o şi până acum’, a mai spus George Puşcaş într-o declarație consemnată de Agerpres.
Naţionala de fotbal a României a învins echipa Maltei cu scorul de 4-0 (3-0), aseară, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020. Golurile au fost marcate de George Puşcaş (7, 29), Alexandru Chipciu (34) şi Dennis Man (90+1). Tricolorii au jucat ultima parte a meciului în zece, după ce Chipciu a primit al doilea cartonaş galben. România va juca următorul meci din această campanie pe 5 septembrie cu Spania, pe Arena Naţională.