AUDIO / „Tineretul”, la un antrenament inedit; Nedelcearu incert, după accidentarea de aseară
Naţionala de fotbal tineret a României a efectuat o ședință de pregătire atipică la piscina hotelului unde e cazată în Italia în vederea turneului final european.
Articol de Viorel Jurcut, 11 iunie 2019, 11:36
Foto: Facebook Echipa naţională de fotbal a României
Dintre cei prezenți în Italia, în momentul de faţă, a absentat de la acest antrenament timişoreanul Vlad Dragomir. Mijlocașul legitimat la Perugia a fost la un cabinet stomatologic pentru a își trata o măsea, informează FRF. Fundaşul Virgil Ghiță a vorbit cu ocazia acestui antrenament despre importanţa startului bun la turneul final pentru echipe sub 21 de ani:
Fundaşul Ionuţ Nedelcearu va efectua un nou control medical, la Bologna, după accidentarea suferită aseară la meciul dintre reprezentativele de seniori ale României şi Maltei. Jucătorul a fost lovit de internaţionalul maltez Juan Corbolan cu genunchiul în faţă din cădere, fiind transportat la spital cu fractură de piramidă nazală.
Selecţionata de tineret a României se află de vineri în Italia, pentru un stagiu de pregătire de 8 zile. Cantonamentul se desfăşoară în localitatea Bagno di Romagna, iar de sâmbătă, reprezentativa României se va muta în oraşul Forli, situat la 30 de km de Cesena, acolo unde va sta pe durata Campionatului European Under-21.
România va debuta în Grupa C a turneului final pe 18 iunie, împotriva Croaţiei (Serravale/San Marino, 19:30, ora României), pe 21 iunie va înfrunta Anglia (Cesena, 19:30), iar pe 24 iunie va avea loc ultimul lor meci din grupă, contra Franţei (Cesena, 22:00).