CFR Cluj, FCSB și Craiova și-au aflat primii adversari din cupele europene
CFR Cluj va întâlni echipa kazahă FC Astana în primul tur preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, potrivit tragerii la sorţi efectuate marţi la Nyon, informează Agerpres.
Articol de Gabriel Toth, 18 iunie 2019, 17:52
Partida din prima manşă va avea loc în Kazahstan pe 9 sau 10 iulie, iar manşa secundă la Cluj-Napoca, pe 16 sau 17 iulie. FC Astana este liderul la zi al campionatului Kazahstanului, timișoreanul Dorin Rotariu fiind titular la campioana en titre.
FCSB o va întâlni pe Milsami Orhei, echipă din Republica Moldova, în primul tur preliminar al Europa League. Meciul tur va avea loc pe 11 iulie, pe terenul lui FCSB, iar returul pe 18 iulie.Milsami Orhei a încheiat pe locul 3 ultima ediţie de campionat.
Universitatea Craiova va juca împotriva echipei Sabail, din Azerbaidjan, în primul tur preliminar. Manşa întâi va avea loc pe 11 iulie, în Azerbaidjan, iar manşa a doua pe 18 iulie, la Craiova. Sabail a ocupat locul 3 în ultima ediţie de campionat, la mare distanţă de primele două clasate, Qarabag şi Neftci Baku.