Trafic închis pe o stradă din Deva, la final de săptămână
Articol de Radio Timișoara, 26 iunie 2019, 07:00
Articol de Radio Timișoara, 26 iunie 2019, 07:00
O stradă din Deva va fi închisă timp de patru zile, la finalul acestei săptămâni.
Primăria Deva anunță șoferii că traficul pe strada Hărăului, la trecerea de nivel cu calea ferată va fi închis de vineri, 28 iunie, până luni, 1 iulie.
Măsura a fost luată la solicitarea constructorului, ca urmare a executării lucrărilor de sudură aluminotermică, în cadrul proiectului ”Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h – Tronsonul 3: Simeria-Gurasada”.
De vineri, de la ora 15:00 până luni la ora 7:00, circulația rutieră se poate desfășura pe la trecerea de nivel cu calea ferată de pe strada Bălata.