Șantierul de lărgire a drumului de legătură cu autostrada prin Dumbrăvița așteaptă decizia instanței
Firma care va face lucrările de lărgire la patru benzi a drumului de legătură dintre Timișoara și autostradă, prin Dumbrăvița, ar putea fi aflată în doi iulie.
Articol de Radio Timișoara, 27 iunie 2019, 17:00
Consiliul Județean a desemnat câștigător al licitației firma Tehnocer, dar rezultatul a fost contestat. Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dispus reevaluarea ofertelor, decizie pe care Consiliul Județean a contestat-o. Potrivit președintelui CJ Timiș, instanța judecă în 2 iulie procesul, în urma căruia se va afla dacă încep lucrările sau se reia licitația.
“Am primit decizia CNSC de a reevalua ofertele, am analizat împreună cu specialiștii din Consiliul Județean și am atacat în instanță această decizie având termen 2 iulie. Vom vedea ce ne dă instanța, aici nu există recurs la decizia instanței, e o singură decizie, sunt două variante: ori să punem în aplicare reevaluarile – decizia CNSC – ori decizia Consiliului Județean când am desemnat câștigătorul a fost cea corectă și avem posibilitatea săptămâna viitoare să semnăm contractul de lucrări”, spune Călin Dobra.
Consiliul Județean a făcut astăzi încă un pas pentru lărgirea la patru benzi a drumului dintre Timișoara și Moșnița, adoptând o hotărâre care permite începerea licitației pentru execuția lucrării.