Șantierul de la Podul Dragalina intră într-o nouă etapă
Articol de Radio Timișoara, 8 iulie 2019, 08:00
Articol de Radio Timișoara, 8 iulie 2019, 08:00
Firma care execută proiectul de extindere a Podului Dragalina va începe de astăzi o lucrare importantă.
Potrivit primarului Nicolae Robu, dacă vremea permite, de astăzi se va turna beton pe structura construită în aval de podul vechi, fiind șanse ca circulația să fie redeschisă pe pod până în septembrie:
“Se va turna beton pe structura care a fost pregătită în acest sens, peste grinzile și rețeaua suport care a fost, între timp, montată. Încă o dată o spun, ca să alimentez optimismul în rândul timișorenilor, sunt toate premisele ca în luna septembrie să dăm în folosință ambele poduri, Dragalina și Eroilor”, spune Nicolae Robu.
O veste bună pentru șoferi este aceea că a fost deschisă circulația pe Calea Aradului, acolo unde traficul a fost închis pentru lucrări despre care primarul Nicolae Robu susține că vor fluidiza traficul foarte mult.