O companie chineză va deschide o fabrică de mobilă la Deva
Articol de Radio Timișoara, 15 iulie 2019, 14:35
Articol de Radio Timișoara, 15 iulie 2019, 14:35
O companie chineză va deschide o fabrică de mobilă la Deva, unde se vor produce scaune de birou şi canapele pentru piaţa europeană. Astăzi a fost semnat un memorandum în acest sens între autoritatea locală şi reprezentanţii firmei străine.
Primarul Devei, Florin Oancea, spune că fabrica se va întinde pe o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi, iar producţia efectivă este estimată că va începe în prima parte a anului 2021.
Firma chineză UE Furniture a fost înfiinţată în 2001 şi este una dintre cele mai importante companii specializate în dezvoltarea şi producerea scaunelor de birou, a scaunelor de masaj, a mobilierului funcţional şi a canapelelor. Firma este situată în Regiunea Anji, cunoscută ca regiunea industriei scaunelor din China. Produsele companiei sunt comercializate în peste 60 de ţări şi regiuni.