Misiune îndeplinită la Arad. Pompierii au salvat după opt ore un bărbat îngropat sub un mal de pământ
Pompierii din Arad au încheiat cu bine, azi-noapte, misiunea de salvare a unui bărbat de 57 de ani, peste care căzuse un mal de pământ. Intervenția a fost cu atât mai grea cu cât muncitorul prins sub pământ este tatăl unuia dintre pompieri.
Articol de Radio Timișoara, 6 august 2019, 06:47
În cele opt ore de intervenție, malul s-a prăbușit din nou, iar bărbatul bărbatul, care fusese dezgropat până la genunchi, a fost îngropat iar până la brâu, așa că pompierii au continuat intervenția.
„Lupta pentru viață continuă! Am învins din nou, după mai bine de opt ore. Opt ore în care am săpat, am tremurat, ne-am rugat, cu atât mai mult cu cât victima este tatăl unui coleg de al nostru de la Gurahont. Am avut încredere în noi, în forțele noastre și profesionalismul nostru. Ne-am făcut din nou datoria, datoria de salvatori! S-a prăbușit pământul peste noi dar nu am renunțat și pana în final am învins. Noi suntem ISU ARAD!”, transmit pompierii arădeni.
Incidentul a avut loc în comuna Gurahonț, din zona de deal și munte a județului, aflată la circa 111 km de municipiul Arad, iar bărbatul lucra la extinderea rețelei de canalizare din comună. Localnicii au sunat la 112. Mai multe echipaje de medici, paramedici și pompieri au ajuns imediat la fața locului.
Inspectoratul Teritorial de Muncă și Poliția fac cercetări în acest caz.