Inelul 2 de circulație e tot mai aproape de finalizare, anunță viceprimarul Dan Diaconu
Inelul 2 de circulație din Timișoara este tot mai aproape de finalizare, odată cu deschiderea subpasajului care leagă Calea Lipovei de Calea Aradului.
Articol de Radio Timișoara, 6 septembrie 2019, 11:46
Viceprimarul Dan Diaconu spune că, după lărgirea pasajului și a străzii Jiul de pe acest inel, noul tunel ajută și el la ocolirea zonei cetrale și evitarea aglomerației. Diaconu precizează că cele două noi poduri ce vor fi construite în oraș vor închide inelul 2.
“Urmează investiții spectaculoase anul viitor. Vorbim pe acest inel de două poduri, unul în finalizare de proiectare și, sperăm, obținerea tuturor avizelor până la sfârșitul anului, podul care va face legătura între strada Jiul și splaiul Tudor Vladimirescu, închizând astfel inelul 2 în acea zonă. Pe de altă parte, podul din zona splaiului Nistrului, pod care va permite închiderea inelului 2 în zona Take Ionescu – splaiul Nistrului. Discutăm despre un termen scurt spre mediu în care acest inel ar putea fi funcțional din toate punctele de vedere”, spune Dan Diaconu.
În paralel, continuă și realizarea inelului 4 de circulație, cele mai importante investiții fiind lărgirea la 4 benzi de circulație a străzii Grigore Alexandrescu și reabiliarea completă a Căii Bogdăneștilor, inclusiv prin prelungirea liniilor de tramvai.