Serile Filmului Românesc, ediție inaugurală la Timișoara, cu o premieră / PROGRAM
13 septembrie 2019 – 15 septembrie 2019 @ 21:00 –
Festivalul se deschide cu premiera națională a filmului ”La Gomera”, regizat de Corneliu Porumboiu, cu Vlad Ivanov.
Articol de Dana Florea, 13 septembrie 2019, 21:00
Serile Filmului Românesc (SFR), desfășurat și organizat de zece ediții la Iași, are ediția inaugurală la Timișoara. Organizat de ARTIS și Iulius Town, festivalul aduce, în perioada 13-15 septembrie 2019, nume importante din cinematografia românească, dar și premieră națională ”La Gomera” în regia lui Corneliu Porumboiu..
”Vom avea trei zile și trei nopți pline de întâlniri speciale, filme și o premieră românească foarte așteptată. Vrem ca ediția-pilot să fie de bun augur pentru următoarele ediții”, spune Andrei Giurgia, Directorul Festivalului SFR.
“Iulius Town cu I de la Iași și T de la Timișoara, cu un program regal, cu vedete autohtone, care au ajuns la Cannes și Hollywood, vă oferă un weekend variat și colorat, care nu trebuie ratat!”, spune Irina-Margareta Nistor, Ambasadorul Festivalului SFR.
Invitatul special al primei ediții de SFR la Timișoara este actorul Vlad Ivanov, care joacă în filmul La Gomera, regizat de Corneliu Porumboiu. Succesul în lumea cinematografiei i-a adus roluri în peste 30 de filme. Vlad Ivanov a primit premiul Cel mai bun actor în rol secundar, primit în 2018, pentru rolul preotului Ivan, în filmul Un pas în urma serafimilor, dar și premiul UNITER și Gopo pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar (Doctorul, din Un duel, după A.P. Cehov, respectiv Anghelache, din Polițist, adjectiv), medalia Meritul Cultural, Diploma de merit pentru contribuția la prestigiul primei scene românești (2004) și Diploma de excepție pentru Zi-le oameni și dă-le pace.
“Vin din nou, cu mare drag, la Timișoara. De data aceasta, la invitația minunatei echipe de la Serile Filmului Românesc. Vin să prezint La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu, film prezent în competiția oficială de la Cannes, și alte filme românești. Iubesc echipa de la Serile Filmului Românesc, pentru că sunt pasionați, profesioniști și iubesc filmul. De aceea, vă invit să-i cunoașteti. Vă invit între 13 și 15 septembrie la Iulius Town, să ne bucurăm împreună de proiecțiile filmelor și de discuțiile de după. Vă aștept cu mult drag”, spune actorul Vlad Ivanov, invitatul special al ediției.
Proiecțiile vor ave loc la Iulius Gardens. Intrarea este liberă.
Programul proiecțiilor și al evenimentelor
Vineri, 13 septembrie 2019
- Ora 13.00 – Conferință de presă – Lansarea oficială a Festivalului SFR Timișoara, ediția I
Participă: Irina-Margareta Nistor (ambasador SFR), Vlad Ivanov (actor), Nicolae Pepene (directorul Muzeului Județean de Istorie din Brașov), reprezentant Iulius Town, Andrei Giurgia (director SFR)
- Ora 14.30 – Vernisajul expoziției: Regina Maria – Ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești
Loc: Iulius Gardens
Prezintă: Nicolae Pepene
- Ora 17.00 – Dezbatere: Balanța culturii în România
Loc: Cărturești, Iulius Town
Participă: Irina-Margareta Nistor (ambasador SFR), Vlad Ivanov (actor), Nicolae Pepene (directorul Muzeului Județean de Istorie din Brașov) și personalități din Timișoara
Prezintă: Andrei Giurgia (director SFR)
- Ora 21.00 – Gala de deschidere – proiecție film: La Gomera (regia Corneliu Porumboiu) – Premieră
Invitați: Vlad Ivanov (actor), Rodica Lazăr (actriță), Julieta Szönyi (actriță), Corneliu Porumboiu (regizor)
Prezintă: Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR
Loc: Iulius Gardens
Sâmbătă, 14 septembrie 2019
- Ora 19.30 – Păpușa de sunete: France Gall – Spectacol lectură cu muzică live și proiecții multimedia
Cu: Laura Vasiliu, Irina-Margareta Nistor, Maria Petrescu, Radu Rădescu
Loc: Iulius Gardens
- Ora 21.30 – Proiecție film: Maria, inima României (regia Trevor Poots)
Invitat: Dan Drăghicescu (producător)
Prezintă: Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR
Loc: Iulius Gardens
Duminică, 15 septembrie 2019
- Ora 20.00 – Gala de închidere – Spectacolul Declarație de drag… de film
*muzică, poezie, interacțiune cu publicul
Invitat: Adrian Păduraru (actor)
- Ora 21.00 – Proiecție film: Moromeții 2 (regia Stere Gulea)
Prezintă: Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR
Inițiat în 2010, Festivalul Serile Filmului Românesc este unicul de acest profil din țară, dedicat în exclusivitate filmului românesc.
Mai multe evenimente din Timişoara şi din partea de vest a ţării.