FOTO/ Colegiul Național Bănățean va avea primul laborator de robotică din vestul țării
Prima zi de școală a adus una dintre cele mai animate festivități de început de an școlar la Colegiul Național Bănățean din Timișoara.
Articol de Radio Timișoara, 9 septembrie 2019, 17:13
Liceul va avea din această toamnă primul laborator de robotică din vestul ţării, destinat elevilor. Investiţia, care va costa aproximativ 40.000 de euro, va pregăti tinerii pasionaţi de acest domeniu, atât pentru competiţiile de profil cât şi pentru viitorul lor profesional.
“Vrem să creăm un lucru, zicem noi, inedit în spațiul de învățământ din vestul țării, un laborator în care copiii să creeze roboți. Au optat deja foarte mulți elevi pentru această disciplină opțională, avem deja, am identificat cu mare dificultate cadre didactice care pot să predea acest lucru și sperăm, ca odată închidem costurile, estimate undeva la 30.000-40.000 de euro, acest laborator să fie funcțional”, spune Sorin Ionescu, director Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara.
Banii necesari vor fi donaţi de cluburile Rotary din Timişoara. Conducerea colegiului speră ca laboratorul să fie funcţional începând cu mijlocul lunii octombrie. Deja s-au înscris aproape 300 de elevi, pentru a desfăşura orele opţionale de specialitate. Dintre aceştia, cei mai buni 50 de elevi vor fi selectaţi pentru a învăţa în laboratorul de robotică.
Foto: Constantin Duma