Violența domestică, pe primul loc în cazurile de agresiune
Aproape 420 de sesizări privind fapte de violenţă în familie au fost depuse la Poliţia Timiş, în primele 8 luni ale acestui an. Sunt în vigoare şi mai multe ordine de protecţie pentru victimele abuzurilor iar acestea sunt respectate, susţine purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Ancuţa Morariu.
Articol de Carla Chiu, 23 septembrie 2014, 09:08
Cele mai multeinfracțiuni sesizate sunt fapte de lovire și alte violențe, dar și abandon de familie. În această perioadă, la nivelul IPJ Timiș nu au existat solicitări privind intervenția polițiștilor pentru nerespectarea obligațiilor sau interdicțiilor prevăzute într-un ordin de protecție.
De la începutul acestui an, dar şi anul trecut, în județul Timiş, au fost emise 18 ordine de protecţie pentru victimele abuzurilor.