Violoncelista Alexandra Guţu – surpriza de final la Ziua Alzheimer / VIDEO
La Centrul de asistență și recuperare pentru persoane aflate în dificultate din Timișoara s-a sărbătorit încă de astăzi Ziua de luptă împotriva acestei maladii, marcată internațional pe 21 septembrie
Articol de Radio Timisoara, 20 septembrie 2019, 23:47 / actualizat: 11 octombrie 2019, 10:20
Ca și în anii trecuți personalul de specialitate împreună cu beneficiarii Centrului au pus la cale un spectacol cu muzică, dans și teatru. Le-au fost alături , evident și aparținătorii, dar și colaboratori, invitați sau oficialități locale.
Andreea Manolache, coordonatoarea centrului a fost amfitrionul întâlnirii. Rodica Surducan, Director al Direcției de Asistență Socială Timișoara, a dezvăluit apoi cum începe o zi la Centrul pentru persoane în dificultate. S-a vorbit apoi despre persoanele cu Alzheimer și modul în care sunt percepute de cei din jur și au fost vizionate un videoclip pe acestă temă și apoi unul care a prezentat activitatea centrului.
Anca Mirci, o fostă campioană națională la dans sportiv, este, de 4 luni, instructorul voluntar de dans al centrului. Împreună cu 3 dintre beneficiari a prezentat un număr de a vals lent, cha-cha și vals vienez.
A urmat evoluția la pian a tinerei Semela Amara Magarin, absolventă de IT , dar și masterandă a Facultății de muzică.
Mărioara Vasile și Ioan Iovescu, doi beneficiari deja cunoscuți ai centrului pentru pasiunea pentru teatru, au fost apoi, împreună cu Octavian (cel care dansase mai devreme), actorii unei scenete în care, la o discuție la cafea, se povestește despre cum decurge o zi obișnuită pentru beneficiari. I-a îndrumat referent Dorina Beinschrodt.
Două perechi de dansatorii de la Clubul de dans Magnum Team i-au încântat și în acest an pe cei prezenți cu samba, rumba, un vals lent , un vals vienez și un jive/rocknroll.
D-na Marioara Vasile a citit apoi Scrisorea către sotie a unui bolnav de Alzheimer, iar kinetoterapeutul Himena Zippenfening a vorbit despre uitare, amintiri, memorie, dar și despre cercetări recente referitoare la Alzheimer.
Mulți dintre beneficiarii centrului sunt atrași de folclor și energia cu care au interpretat ””Bade , pălărie nouă!” ne-a convins de acest lucru.
La cercetări despre boala Alzheimer și sfaturi pentru aparținători a revenit apoi psihologul Diana Vraciu.
Alexandra Guţu a fost surpriza de final a sărbătorii. Violoncelista a susţinut recitaluri alături de pianistul Dragoş Mihăilescu, este membră a trio-ului Palladio (Italia), a cvartetului de coarde Timişoara al Filarmonicii „Banatul“ şi al cvartetului de violoncele Cellissimo din care mai fac parte Marin Cazacu, Olga Mănescu şi Răzvan Suma. Talentul său a fost recunoscut şi răsplătit cu premii în cadrul unor importante competiţii internaţionale precum: Francesco Serato (Bologna, 1972), Pablo Casals (Budapesta, 1973), Gaspar Cassado (Florenţa, 1974), P. I. Ceaikovski (Moscova, 1974), Primăvara la Praga (1976), Valentino Bucchi (Roma, 1983).
Centrul de asistență și recuperare pentru persoane aflate în dificultate se adresează persoanelor suferind de boala Alzheimer, de boala Parkinson, celor care se recuperează în urma unui accident cerebral vascular, persoanelor cu hemipareză, persoanelor cu dizabilităţi şi familiilor acestora și își desfășoară activitatea pe strada Plavoșin, la numărul 21. Centrul poate fi vizitat pentru înscriere, de luni și până vineri inclusiv, între orele 8.00-16.00 .
Sâmbătă 21 septembrie 2019, chiar în Ziua Mondiala de Luptă împotriva bolii Alzheimer, Centrul de Medicina Capului, în colaborare cu Centrul Memoriei Timișoara, organizează o campanie de testare gratuită a memoriei. Testarea este esențiala pentru depistarea precoce a bolii și va avea loc la sediul Centrului Memoriei Timișoara, de pe str. Legumiculturii, nr. 2, (zona Buziașului), între orele 09:30-13.00.
Pentru informații suplimentare sunați la telefonul 0356 172 624.