Ministrul Cuc anunță când se deschide lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva. Pe Sebeș-Sibiu se va construi un zid de sprijin
Articol de Radio Timișoara, 5 octombrie 2019, 07:09
Articol de Radio Timișoara, 5 octombrie 2019, 07:09
Traficul pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj Deva ar putea fi deschis în două săptămâni, cu restricții de circulație.
Expertiza tehnică a tronsonului pe care au fost găsite deficienţe din cauza cărora a fost reziliat constractul cu constructorul este aproape finalizată, a anunțat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
“Expertiza este spre finalizare, cum s-a finalizat deschidem lotul. E o problemă de, aș spune, două săptămâni pentru a deschide lotul 3. Când eram în drum spre Deva, am oprit și pe lotul 3, fisura s-a extins, aș spune că am avut dreptate prin deciziile pe care le-am luat la nivelul Companiei și a ministerului, dar vom da drumul traficului pentru că odată finalizată expertiza vom avea volumul lucrărilor care trebuie făcut pe acest lot. Vom avea limitări cu siguranță”, a declarat Răzvan Cuc.
Ministrul Transporturilor a mai anunțat că pe autostrada Sebeş-Sibiu se va interveni în zona Sălişte, pentru stabilizarea porţiunii pe care a apărut o problemă de tasare.
În prima fază acolo va fi construit un zid de sprijin. Răzvan Cuc a criticat modul în care a fost recepţionat lotul de autostradă dintre Sebeş şi Sibiu, şi a precizat că, dacă se ştia că sunt probleme în ceea ce priveşte calitatea lucrărilor, ar fi trebuit făcută o expertiză.
În contextul unor lucrări executate defectuos, ministrul Transporturilor nu a exclus să mai apară probleme şi pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, în prezent închis traficului.
“O să vedeţi şi pe lotul 3 de la Lugoj-Deva. Probleme nu vor fi numai la kilometrul 56, probleme vor fi şi în alte zone. Numai că, în momentul de faţă, noi făcând expertiza, identificăm acele puncte nevralgice şi intervenim ca să nu ajungem în punctul în care suntem acum, acolo”, a mai spus Cuc.