Ascultă Radio România Timișoara Live • 

A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru extinderea UPU de la Spitalul Județean din Timișoara

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara va fi extinsă printr-o investiție de cinci milioane de lei, cea mai mare parte a banilor fiind finanțare europeană nerambursabilă.

A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru extinderea UPU de la Spitalul Județean din Timișoara
Foto: Foto: hosptm.ro

Articol de Radio Timișoara, 7 octombrie 2019, 17:07

Noua construcție va avea o suprafață de 800 de metri pătrați. Contractul de proiectare și execuție a a fost semnat astăzi, iar potrivit șefului UPU de la Spitalul Județean Timișoara, Mihai Grecu, noua investiție va crește calitatea serviciilor medicale oferite.

„Investiția, practic, din perspectiva de extindere, vizează trei aspecte importante: primul este o creștere cu aproximativ 25% a numărului de posturi de lucru unde putem să asistăm pacienți; a doua este crearea unui circuit mai funcțional în ceea c privește triajul pacienților și, nu în ultimul rând, a treia dimensiune este de a asigura un confort atât pacienților cât și aparținătorilor acestora în Unitatea de Primiri Urgențe”, spune Mihai Grecu.

Firma care a câștigat licitația are termen de realizare a proiectului șase luni și încă un an și jumătate pentru realizarea construcției. Administratorul societății a dat asigurări că lucrarea va fi realizată la termen.

Noi dotări pentru Maternitatea Odobescu din partea organizației Salvați Copiii
Sănătate miercuri, 30 octombrie 2024, 21:16

Noi dotări pentru Maternitatea Odobescu din partea organizației Salvați Copiii

Maternitatea Odobescu din Timișoara a primit o nouă donație de aparatură medicală în valoare de 20.000 de euro din partea organizației...

Noi dotări pentru Maternitatea Odobescu din partea organizației Salvați Copiii
Se înmulțesc cazurile de viroze respiratorii în Arad
Sănătate vineri, 25 octombrie 2024, 13:37

Se înmulțesc cazurile de viroze respiratorii în Arad

Numărul virozelor înregistrate de medicii arădeni a crescut cu 30% faţă de începutul lunii octombrie. În ultimele șapte zile au fost...

Se înmulțesc cazurile de viroze respiratorii în Arad
Primele cazuri de gripă în Timiș
Sănătate miercuri, 23 octombrie 2024, 17:45

Primele cazuri de gripă în Timiș

În județul Timiș au apărut primele suspiciuni de îmbolnăvire de gripă, avertizează medicii. Conform ultimelor raportări ale Direcției de...

Primele cazuri de gripă în Timiș
Operație în premieră la Timișoara. Trei bypass-uri coronariene arteriale totale pe cord bătând
Sănătate vineri, 11 octombrie 2024, 09:55

Operație în premieră la Timișoara. Trei bypass-uri coronariene arteriale totale pe cord bătând

O operație în premieră pentru România a fost realizată la spitalul privat Rocordis din Timișoara. În cadrul intervenției au fost realizate...

Operație în premieră la Timișoara. Trei bypass-uri coronariene arteriale totale pe cord bătând
Sănătate joi, 10 octombrie 2024, 18:32

Endoscop performant, donat Clinicii ORL Pediatrie din Timișoara

Un endoscop performant, util pentru investigații dar și intervenții din spectrul ORL pediatric vine în sprijinul pacienților de la Clinca ORL a...

Endoscop performant, donat Clinicii ORL Pediatrie din Timișoara
Sănătate joi, 10 octombrie 2024, 18:19

Ambulatoriul pentru Sportivi din Timișoara, dotat cu sprijinul Rotary Club Cetate

Ambulatoriul pentru Sportivi al Spitalului Județean din Timișoara va fi dotat cu echipamente medicale de strictă necesitate. Sprijinul a venit din...

Ambulatoriul pentru Sportivi din Timișoara, dotat cu sprijinul Rotary Club Cetate
Sănătate marți, 8 octombrie 2024, 16:35

Peste 100 de stenturi, montate în ultimul an la Spitalul Judeţean din Deva

Aproape 130 de stenturi au fost implantate pacienţilor cu probleme cardiace care au fost investigaţi în primul an de funcţionare a...

Peste 100 de stenturi, montate în ultimul an la Spitalul Judeţean din Deva
Sănătate marți, 1 octombrie 2024, 17:35

Mamografii gratuite la Timișoara, în luna luptei împotriva cancerului de sân

Laboratorul de Radiologie şi Imagistică din cadrul Spitalului “Victor Babeș” din Timișoara efectuează mamografii gratuite. Investigațiile...

Mamografii gratuite la Timișoara, în luna luptei împotriva cancerului de sân