AUDIO / ”Sarazinii” caută reabilitarea rușinii și doresc o victorie cu Dinamo
Echipa de rugby Timișoara Saracens dorește o reabilitare în ochii fanilor cu prilejul partidei de campionat de joi, ora 12, cu Dinamo București. Partida se va desfășura pe stadionul ”Dan Păltinișanu” și va fi ultima de campionat din acest an calendaristic.
Articol de Viorel Jurcut, 22 octombrie 2019, 16:58
Staff-ul tehnic format din Sosene Anesi și Ulises Gamboa dorește ca băieții să arate caracter, spirit de echipă și o reacție de revenire după seria de trei înfrângeri din Superligă, ultima fiind surpriza neplăcută a toamnei. Cel mai dur a fost căpitanul Eugen Căpățînă, a cărui declarație o puteți asculta alături:
Referitor la lot, trebuie menționată revenirea lui Melinte în formula de joc a ”sarazinilor”. Fercu este într-o stare avansată a recuperării și ar putea evolua peste două săptămâni, în vreme ce Pungea, Maliepo, Conache și Iftimiciuc rămân indisponibili.
Chiar dacă e ultimul meci de campionat, jocurile oficiale vor continua pentru ambele echipe, dar în Cupa României. Timișoara Saracens va deschide returul în 2 noiembrie, cu Universitatea Cluj.