AUDIO / SCM Politehnica, victorioasă cu CSM București
SCM Politehnica a bifat al doilea succes stagional, 27-26, cu CSM București, în etapa a opta a Ligii Naționale de handbal masculin.
Articol de Gabriel Toth, 30 octombrie 2019, 21:56
Timișorenii au condus aproape în permanență, vizitatorii reușind, cel mult să egaleze, în câteva rânduri. De altfel, la pauză, scorul era egal, 14-14. În actul secund, alb-violeții au avut maximum 3 goluri avans, dar au gestionat mult mai bine finalul de meci. Unul în care Mohsen Babasafari a închis bine poarta, în vreme ce Sadoveac și Fenici au înscris pe contre.
Cei doi au fost și cei mai buni marcatori ai Politehnicii, cu 9, respectiv 6 reușite. La bucureșteni extrema dreapta, Georgevski, a încheiat meciul cu 9 goluri. Antrenorul bănățenilor, Pero Milosevic, despre victoria cu CSM:
Despre meci a vorbit și tehnicianul bucureștenilor, Daniel Anca:
Timișorenii joacă sâmbătă, la ora 18, la Odorheiu Secuiesc, în 16-imile Cupei României, iar în campionat vor evolua, marți, tot pe teren străin, în restanța din etapa a șaptea, cu CSM Vaslui.