Incendiu la un cămin de nefamilişti din Timișoara. Zeci de oameni evacuați
Peste 40 de persoane au fost evacuate, în această seară, dintr-un cămin de nefamilişti din Timişoara, în urma izbucnirii unui incendiu.
Articol de Radio Timișoara, 10 noiembrie 2019, 21:23
“Au fost evacuate 41 de persoane, dintre care o persoană a necesitat îngrijiri medicale, fiind intoxicată uşor cu monoxid de carbon”, au precizat reprezentanţii ISU Timiş.
Incendiul, care a izbucnit într-o cameră aflată la etajul al treilea al unui cămin de nefamilişti de pe strada Babadag nr. 4, a fost lichidat şi se fac cercetări pentru stabilirea cauzei probabile.
Potrivit ISU, la incendiu s-a intervenit cu 3 autospeciale de stingere din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Timişoara, o autospecială de lucru la înălţime, un echipaj SMURD şi 3 ambulanţe SAJ. La faţa locului au fost prezente şi un echipaj de jandarmi şi unul de Poliţie.