Străinii vor fi obligați să plătească parcarea în Timișoara. A crescut tariful pe două străzi din centru
Străinii care ajung în Timișoara vor fi nevoiți să plătească parcarea.
Articol de Radio Timișoara, 26 noiembrie 2019, 18:19
Gratuitatea la parcare pentru mașinile cu numere străine a fost anulată astăzi de Consiliul Local la propunerea consilierului independent Adrian Orza.
Consiliul Local Timișoara a mai decis să introducă în sistemul de parcare cu taxă și străzile Vasile Pârvan, Corneliu Coposu și Pestalozzi, Iosif Bulbuca și Eroilor. De asemenea, străzile Brătianu și Carol Telbisz au fost transformate din zone roșii în zone verzi, ceea ce înseamnă că tariful de parcare pe oră plătit prin voucher s-a dublat de la 1,5 lei la 3 lei/oră. Prin SMS, tariful va fi de 0,75 euro + TVA/oră, față de 0,50 euro + TVA/oră.