Mitropolia Banatului primește un teren pe Calea Buziașului pentru realizarea unui așezământ social
Mitropolia Banatului primește de la Primăria Timișoara, în folosință gratuită pentru o perioadă de 49 de ani, un teren de 5.000 de metri pătrați pe Calea Buziașului.
Articol de Radio Timișoara, 26 noiembrie 2019, 18:25
Decizia a fost luată astăzi de Consiliul Local, iar potrivit primarului Nicolae Robu, terenul este atribuit pentru construirea unui așezământ social.
Proiectul aprobat astăzi de Consiliul Local permite și construirea unui paraclis. Documentele care stau la baza hotărârii arată că noul centru social construit de Mitropolia Banatului pe Calea Buziașului include și o grădiniță, iar inițiativa proiectului le aparține unor angajați ai companiei Continental Automotive.