Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Sute de artiști din Timiș la Alaiul Colindătorilor

Eveniment de tradiție oferit timișorenilor de către Consiliul Județean Timiș, prin Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș, reunește peste 300 de colindători care vor porni în alai joi, 19 decembrie, ora 9:30, de la Centrul de Cultură și Artă Timiș spre Palatul Administrativ din Timișoara și apoi la Mitropolia Banatului.

Sute de artiști din Timiș la Alaiul Colindătorilor

Articol de Daniela Bacila, 16 decembrie 2019, 11:22

„Vor cânta, vor ura, vor juca, vor anima atmosfera și vor încălzi nu doar trupurile, ci și sufletele trecătorilor. Urări de bine și belșug vor aduce, din Țara Făgetului, dubașii din Pietroasa, Tomești, Curtea și Margina. În straie tradiționale de sărbătoare, încinși la brâu cu o batistă albă și o bandă tricoloră, purtând pe cap căciuli de blană și pene de păun, colindătorii vor bate dubele în ritmuri ancestrale.”

(comunicatul de presă al Centrului de Cultură și Artă Timiș).

Și-au mai anunțat participarea colindătorii Ansamblului „Izvorașul” din Buziaș, grupuri din Sânandrei, Făget, Giera, Criciova, Fanfara „Pro Amiciția”, Corul Facultății de Muzică din Timișoara, Ansamblul „Banatul” formația de tineret, Grupul „Junii Timișului” și Ansamblul „Ghiocelul” din Giroc.

Artiști hunedoreni în direct la Radio Timișoara
Folclor și tradiţii marți, 3 decembrie 2024, 11:05

Artiști hunedoreni în direct la Radio Timișoara

Mariana Suciu, Viorica Brândușan Lupo și instrumentistul Marian Lupo sunt invitații emisiunii „Din suflet pentru tine”, miercuri, 4...

Artiști hunedoreni în direct la Radio Timișoara
„Întâlnirea româncuțelor” de la Giarmata – FOTO
Folclor și tradiţii marți, 12 noiembrie 2024, 13:13

„Întâlnirea româncuțelor” de la Giarmata – FOTO

Pasiunea româncuțelor de la Giarmata se manifestă într-un proiect conturat tot mai pregnant. De-a lungul anilor, în localitatea timișeană s-au...

„Întâlnirea româncuțelor” de la Giarmata – FOTO
Luță Popovici a trecut la cele veșnice
Folclor și tradiţii vineri, 25 octombrie 2024, 11:04

Luță Popovici a trecut la cele veșnice

Vestit în rândul virtuozilor din întreaga ţară, Luţă Popovici a împlinit, nu de mult, 80 de ani. De şase decenii nu s-a despărțit de...

Luță Popovici a trecut la cele veșnice
Parfum de romanță cu laureați ai Festivalului “Crizantema de Aur”
Folclor și tradiţii luni, 21 octombrie 2024, 13:47

Parfum de romanță cu laureați ai Festivalului “Crizantema de Aur”

Spectacolul “Parfum de romanță” al Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara devine parte din amplul proiect de promovare a...

Parfum de romanță cu laureați ai Festivalului “Crizantema de Aur”
Folclor și tradiţii miercuri, 16 octombrie 2024, 12:54

Ștefan Muntenaș între melosul tradițional și cântecul de petrecere

Numele lui Ștefan Muntenaș îl vom găsi adesea în preferințele iubitorilor de cântec din această parte a țării. Ne atrage atenția un timbru...

Ștefan Muntenaș între melosul tradițional și cântecul de petrecere
Folclor și tradiţii luni, 14 octombrie 2024, 14:10

Laureații Festivalului „Luca Novac” la Radio Timișoara / FOTO

Miercuri, 16 octombrie, la emisiunea „Din suflet pentru tine” veți putea urmări selecțiuni de la prima ediție a Festivalului Național de...

Laureații Festivalului „Luca Novac” la Radio Timișoara / FOTO
Folclor și tradiţii marți, 8 octombrie 2024, 12:56

Începe Festivalul Național „Luca Novac”

În perioada 9-21 octombrie, Galeria Rotonda, a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, găzduiește o expoziție documentară comemorativă cu...

Începe Festivalul Național „Luca Novac”
Folclor și tradiţii marți, 8 octombrie 2024, 10:44

Maria Sadovan a trecut la cele veșnice, la 84 de ani…

Maria Sadovan nu a trecut  prin viaţă ca o simplitate, ea aparţine acelor timpuri umane care scrijelesc urme pe acolo pe unde trec – afirmă...

Maria Sadovan a trecut la cele veșnice, la 84 de ani…