AUDIO / Cine a închis porțile Catedralei nu a fost un român
Articol de Dana Florea, 24 decembrie 2019, 12:12 / actualizat: 27 decembrie 2019, 10:40
Acum 30 de ani, în 18 decembrie 1989, a fost decretat legea marțială, interzicând populației să circule în grupuri mai mari de două persoane. Un grup de peste 40 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă unde a fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă cântând „Deșteaptă-te, române!”, un cântec oarecum interzis. Armata a tras asupra lor, unii au încercat să intre în Catedrală, dar porțile erau închise… Și, pentru că suntem în zilele memoriei, să nu uit să spun că persoana care a ordonat să fie închise porțile Catedralei nu a fost mitropolitul Corneanu — aflat în acele zile în Grecia —, ci Ilie Sârbu, adică socrul de acum al lui Victor Ponta, preot consilier la Mitropolie în 1989. Primarul de atunci al orașului, Petru Moţ, a organizat o adunare cu cadrele partidului comunist în Aula Magna a Universităţii, pentru a condamna actele de vandalism. Tot atunci s-a hotărât trimiterea studenţilor în vacanţă. La orele serii, în sfârșit, postul de Radio Europa Liberă începe să relateze despre evenimentele de la Timişoara, preluând inclusiv apeluri telefonice din oraş, de la martori oculari. Ştirile sunt preluate şi de alte posturi de radio şi, curând, cifra de 60.000 de oameni împuşcaţi face ocolul lumii. Cifra era, evident, disproporționată și, peste puține zile, agențiile internaționale vor reacționa violent vorbind despre manipulare.
Să nu uit, „lege marțială” înseamnă o lege care autorizează folosirea forței armate pentru represiune internă. Iar cuvântul „marțial” vine de la zeul Marte, adică zeul războiului la romani.
(rubricã difuzatã în 18 decembrie 2019)
Rubricile realizate de prof. univ. dr. Marcel Tolcea sunt difuzate de luni pânã vineri inclusiv, în jurul orelor 7.47, 11.47 și 15,47. Le puteți gãsi și pe internet la http://radiotimisoara.ro/stiri/limba-romana/
Puteți asculta mai multe rubrici în Arhiva audio la: http://radiotimisoara.ro/cum-vorbim-si-scriem-corect-r-marcel-tolcea/
365 de texte dintre textele difuzate la Radio Timișoara, începând din toamna anului 2015, se regãsesc și în volumul ”Limba românã pentru începãtori. De la 14, la 101 ani (Cronici la Radio Timișoara)” semnat de prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
Cartea se găsește în librării.