Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Dubașii de la Săvârșin au colindat familia regală

Câteva zeci de persoane au colindat astăzi Familia Regală a României la Castelul Regal de la Săvârșin.

Dubașii de la Săvârșin au colindat familia regală

Articol de Radio Timișoara, 24 decembrie 2019, 20:04

În fruntea colindătorilor s-au aflat Dubașii de la Săvârșin, cei mai vestiți colindători din județ. Chiar dacă a plouat, tradiția nu a fost uitată, iar colindătorii au fost întâmpinați în piaţa Satului Regal chiar de Majestatea Sa Margareta, Principele Radu și Principesa Sofia.

Ceata dubaşilor a fost condusă chiar de către primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, fost dubaș și el.

Pentru localnici este o mare bucurie să vină să vadă Familia Regală și sunt foarte mândrii că membrii Familiei Regale se află în mijlocul lor, iar aici Familia Regală este foarte iubită.  În ultima vreme la castel vin tot mai multe persoane să colinde Familia Regală, iar prezenţa dubaşilor la castel este o veche tradiţie.

“Erau preferații regelui și i-au plăcut foarte mult. Sper ca ploaia de acum să ne aducă un pic de noroc, bunăstare, pace și un an bun”,a spus maiestatea sa, Margareta, custodele coroanei regale.

Colindătorii au fost răsplătiți cu ceai cald și cozonac.

De Crăciun, Familia Regală va participa la slujba din Biserica Ortodoxă din Săvârșin și va întâmpina la castel Noul An.

Situație tensionată la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara
Social miercuri, 9 aprilie 2025, 19:31

Situație tensionată la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara

Elevii, profesorii și părinții Liceului Tehnologic de Vest se arată îngrijorați de faptul că nu vor beneficia de clădirea proaspăt...

Situație tensionată la Liceul Tehnologic de Vest din Timișoara
Copii atacați cu pietre într-un parc din Timișoara
Social marți, 8 aprilie 2025, 13:06

Copii atacați cu pietre într-un parc din Timișoara

Mai mulți copii au fost atacați cu pietre în parcul de pe Intrarea Platanilor, din Timișoara, de un bărbat în vârstă de 54 de ani. În plus,...

Copii atacați cu pietre într-un parc din Timișoara
Atenție la viteză! Poliția Rutieră a demarat acțiunea Speed
Social marți, 8 aprilie 2025, 12:55

Atenție la viteză! Poliția Rutieră a demarat acțiunea Speed

Polițiștii de la Serviciul Rutier au intensificat controalele pe toate sectoarele de autostrăzi și drumurile naționale din țară. Acțiunea...

Atenție la viteză! Poliția Rutieră a demarat acțiunea Speed
Start pentru șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin
Social luni, 7 aprilie 2025, 20:14

Start pentru șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin

Șantierul pentru construcția Centrului de Recuperare Ortopedică și Traumatologie de la Lovrin ar putea fi deschis în următoarele săptămâni....

Start pentru șantierul viitorului Centru de Recuperare Medicală de la Lovrin
Social luni, 7 aprilie 2025, 15:36

Alocațiile, indemnizațiile și ajutoare sociale, plătite anticipat în aprilie

Toate alocaţiile, indemnizaţiile şi ajutoarele sociale vor fi plătite anticipat, luna aceasta, astfel încât să ajungă la beneficiari...

Alocațiile, indemnizațiile și ajutoare sociale, plătite anticipat în aprilie
Social duminică, 6 aprilie 2025, 11:53

Ateliere creative și de educație non-formală în Casa de sticlă din Parcul Copiilor

Casa de sticlă din Parcul Copiilor din Timișoara a fost transformată într-o întreprindere socială. Casa de sticlă va fi deschisă pentru copii...

Ateliere creative și de educație non-formală în Casa de sticlă din Parcul Copiilor
Social duminică, 6 aprilie 2025, 11:29

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de braconaj

Poliţiştii au efectuat 28 de percheziţii domiciliare în judeţul Arad, într-un dosar penal pentru infracţiunile de nerespectare a regimului...

Percheziţii în judeţul Arad într-un dosar de braconaj
Social sâmbătă, 5 aprilie 2025, 10:24

Gemenele Francesca și Federica de la Colegiul Loga, pe podiumul Olimpiadei Naționale de Matematică

Două surori gemene și colege de clasă la Colegiul Național ”C.D. Loga” din Timișoara se numără printre medaliații ediției din acest an a...

Gemenele Francesca și Federica de la Colegiul Loga, pe podiumul Olimpiadei Naționale de Matematică